Cu mândrie vă aducem la cunoștință că Asociația de Economii și Împrumut „MicroImprumut” a semnat un Acord de Înfrățire cu Casa de Ajutor Reciproc CFR Petroșani – România, marcând începutul unei colaborări durabile între două organizații dedicate binelui comunităților.
Acordul de Înfrățire, semnat oficial în cadrul unei reuniuni de înaltă ținută, stabilește o relație de parteneriat activ și schimb de bune practici în domenii esențiale precum:
Această înfrățire reflectă valori profunde și comune: solidaritate, transparență, sprijin reciproc și angajamentul față de dezvoltarea echitabilă a comunităților din ambele țări.
Semnarea acordului a avut loc în contextul celebrării a 75 de ani de activitate neântreruptă a CAR CFR România. Reuniunea a inclus prezentări de activitate, conferințe de specialitate și inaugurarea unui muzeu dedicat istoriei Casei de Ajutor Reciproc CFR – o veritabilă călătorie în timp prin documente, imagini și povești de viață.
Din partea MicroImprumut au fost prezenți și membri ai Cosiliului MicroImprumut dna Natalia Baractari și dna Olaru Victoria, precum Directorul Executiv dnul Balan Eduard și Director Dezvoltare și Planificare dnul Budaianu Ion, care au reprezentat cu demnitate viziunea și valorile Asociației noastre.
Mulțumim gazdelor pentru deschidere, ospitalitate și exemplul de bune practici!
Această înfrățire este mai mult decât un document – este începutul unui drum comun pentru dezvoltarea serviciilor întru bunăstarea membrilor.
Copyright 2025 © Asociaţiei de Economii şi Împrumut “MICROÎMPRUMUT”.