MicroÎmprumut – 18 ani de încredere, soluții reale și visuri împlinite!

MicroÎmprumut împlinește 18 ani de activitate,  – o vârstă simbolică, care marchează maturitatea unei echipe dedicate, a unui drum construit cu responsabilitate și a unei comunități care crește frumos, zi de zi.

De la înființare și până azi, ne-am păstrat scopul clar: să fim alături de oameni, să le oferim servicii financiare transparente, sigure și adaptate necesității lor. Am crescut constant, alături de membrii noștri, iar cifrele vorbesc de la sine:

25 de sucursale deschise în mun. Chișinău, inclusiv în localități rurale unde era nevoie de sprijin financiar real.
Peste 40 000 de împrumuturi acordate – fiecare însoțit de încredere, consultanță și soluții clare.
Depuneri în valoare de peste 260 milioane lei – o dovadă a încrederii pe care ne-ați oferit-o și a siguranței financiare pe care o oferim.
✅ O echipă de peste 60 de profesioniști implicați, empatici și mereu pregătiți să vă răspundă nevoilor.

Acești ani au însemnat mai mult decât cifre. Au fost despre experiențe, lecții și parteneriate autentice. Am rezistat testului timpului, am trecut prin schimbări economice, sociale și legislative, dar am rămas constant în misiunea noastră. Am devenit „majori” ca instituție, dar ne păstrăm spiritul tânăr, flexibil și orientat spre servicii financiare adaptate nevoilor oamenilor.

Suntem mândri de ce am realizat împreună și încrezători în ceea ce urmează.
Viitorul serviciilor financiare trebuie să fie mai apropiat de oameni, adaptat nevoilor lor– iar MicroÎmprumut este pregătit pentru acest drum.

MicroÎmprumut înseamnă grijă, echipă și sprijin financiar sincer, aproape de fiecare familie și comunitate.

💚 Vă mulțumim pentru că ați fost și sunteți alături de noi!
📍 www.microimprumut.md
📞 060 502 557

423
Shares

Abonează-te și fii la curent cu ofertele și noutățile noastre!

Achita Credit/Depozit prin MIA plați instant